Geomorfologie

Spre deosebire de Munţii Capăţânii din care face parte, Masivul Buila-Vânturariţa prezintă caractere aparte, specifice crestelor calcaroase liniare şi insulare. Culmea principală are o lungime de circa 14 km, având însă caracter unitar doar între Cheile Costeşti şi Cheile Cheia, cu o mică întrerupere în zona Curmătura Builei (aici cuvertura sedimentară a fost erodată până la depozitele metamorfice), în rest fiind fragmentată de către râurile care au săpat chei (de la vest la est: Bistriţa, Costeşti, Cheia şi Olăneşti), care separă două masive: Arnota (sud-vest, între râurile Bistriţa şi Costeşti) şi Stogu (nord-est, între râurile Cheia şi Olăneşti), care au o înfăţişare diferită de aceea a culmii principale. Creasta are aspect accidentat, doar pe zone restrânse având platouri netezite (Muntele Cacova şi Muntele Albu), trăsătura dominantă fiind cea de culme în trepte, dominată de vârfuri rotunjite (Piatra, Buila) sau ascuţite (Vânturariţa). Sectorul nordic al culmii principale are aspectul unei creste ascuţite şi zimţate, chiar dacă înălţimea descreşte treptat. Eroziunea şi dezagregarea au detaşat martori de eroziune reziduali cu formă de turnuri sau ace, unii de dimensiuni mari (35m), în special pe versantul vestic al masivului. Culmile secundare sunt în general scurte (sub 1km) şi cad în trepte accentuate spre est. Doar în Muntele Cacova apar culmi netede, iar sectoarele de culmi rotunjite din Munţii Cacova şi Piatra. Din punct de vedere altimetric, cota maximă este situată la 1885 m (Vârful Vânturariţa Mare) iar cea minimă la 550 m (ieşirea Bistriţei din chei). Rezultă o medie altitudinală de 1218 m.

Mersul curbelor şi repartiţia hipsometriei în cadrul Masivului se prezintă alungit-concentric. Astfel, altitudinile de peste 1800 m ocupă două areale mici în partea centrală a Masivului, în jurul vârfurilor Buila şi Vânturariţa, însumând doar 1,4% din suprafaţă. Între 1400 şi 1800 m se situează întreaga parte centrală a masivului şi insular, Muntele Stogu, totalizând 14,5% din suprafaţă. Cea mai mare extindere o ocupă intervalul 1000 - 1400 m, fiind prezent atât în Muntele Arnota şi Muntele Cacova, cât şi în lungul întregii borduri estice din partea centrală şi nordică a masivului. Acest interval altitudinal însumează 56,6% din suprafaţă. Partea aflată sub 1000 m ocupă 27,3% şi este extinsă mai ales în sudul Muntelui Arnota şi în lungul văilor Bistriţa, Costeşti şi Cheia.

Calculele densităţii fragmentării arată că 38,7% din suprafaţa masivului are valori de peste 4 km/kmp . Valoarea cea mai mare ajunge la 5,2 km/kmp şi se găseşte la est de vârful Vânturariţa. Suprafeţe cu valori de 3-4 km/kmp reprezintă 27% din suprafaţă. Valoarea medie a densităţii fragmentării este de 3,5 km/kmp. Valorile mai mici de 2 km/kmp reprezintă 20,8% din suprafaţa întregului masiv. Valoarea minimă calculată este 0,9 km/kmp, în perimetrul carierei de la Bistriţa. Cu excepţia văilor alohtone ale Bistriţei, Costeştiului, Cheii şi Olăneştiului, văile cu regim de scurgere permanentă aproape lipsesc. Din acest motiv, ponderea cea mai ridicată în calcule o au organismele torenţiale şi culoarele de avalanşe care brăzdează versanţii abrupţi. Adâncimea fragmentării reliefului atinge valoarea maximă de 820 m. Energia medie este de 518 m iar cea minimă în jur de 350 m, în general valori normale pentru munţii cu altitudine mijlocie. Pe mai mult de jumătate din suprafaţa masivului energia reliefului este sub 500 m, respectiv 24% din suprafaţă sub 400 m şi 33% între 400 şi 500 m. Arealele cu valori de 500 - 600 m reprezintă 15% din suprafaţa masivului. Energia de 600 - 700 m reprezinta13,5%. Cele mai ridicate valori - de peste 700 m - însumează 14,5% din suprafaţa masivului. În multe situaţii, valorile obişnuite sunt ridicate datorită raportării văilor la abrupturile ce delimitează culmea principală a masivului.

Declivitatea reliefului influenţează direct tipul şi intensitatea proceselor geomorfologice şi işi pune puternic amprenta asupra peisajului. Valoarea declivităţii este foarte variată şi ajunge până la 80 - 900 în cazul abrupturilor, pe alocuri apărând chiar şi pereţi cu surplombe. Cea mai mare extindere o au suprafeţele cu înclinări de 40 - 600 (33%), pantele cuprinse între 20 - 400 ocupă 16% din suprafaţă, suprafeţele cu pante de 10 – 200, 10% şi sub 100, 9%. Aceeaşi mare varietate se constată şi în cazul expunerii versanţilor. Suprafeţele orizontale şi suborizontale, reprezintă doar 6% din întinderea masivului. Suprafeţele cu expoziţie estică şi sudică, ocupă 25% şi respectiv 32% din suprafaţă, comparativ cu cele expuse spre vest (18%) şi nord (19%).

Harţi realizate în cadrul proiectului Asociaţiei Kogayon "Implementarea Reţelei Ecologice Europene NATURA 2000 pe teritoriul Parcului Naţional Buila-Vânturariţa şi realizarea Planului de Management al parcului" finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu si cofinanţat de RNP Romsilva