ClimaClima este etajată pe verticală, urmând treptele de relief, cu diferenţe şi chiar inversiuni de climat de la un versant la altul. Influenţa climei mai blânde din Oltenia se răsfrânge simţitor asupra Munţilor Căpăţânii, mai ales asupra versanţilor sudici. Se înregistrează o diferenţă destul de evidentă între climatul versanţilor cu expunere sud-estică şi cei cu expunere nord-vestică. În cazul primilor, avem de-a face cu o climă mai blândă, cu caracteristici submediteraneene datorită insolaţiei puternice şi a înmagazinării căldurii de către calcar, la altitudini mai mari de 1000 m întâlnindu-se frecvent temperaturi mai ridicate decât în zonele mult mai coborâte altitudinal, iar vegetaţia dezvoltându-se mult mai rapid pe aceşti versanţi. În schimb, pe versanţii cu expunere nord-vestică şi pe văile adânci temperaturile sunt mult mai scăzute, zăpada persistă până târziu în vară, iar speciile de climă mai rece urcă până la nivelul crestei, înregistrându-se frecvent inversiuni ale etajelor de vegetaţie. |
Fiecare angajat poate decide dacă 3,5% din impozitul datorat statului din salarii sau din venituri extrasalariale poate fi lăsat statului sau poate fi direcționat către o organizație nonprofit.
19 februarie, 2024 |