Raluca Serban

Salutare tuturor,
Nu sunt un bun povestitor, așa ca scuzați de pe acum dacă mesajul de mai jos nu o să fie la fel de frumos ca celelalte, dar este un mesaj sincer și venit din inimă. :)
Îmi e foarte greu să mă gândesc doar la o singură amintire frumoasă, au fost așa de multe...
Cea mai frumoasă amintire legată de Parc este... o lege. O lege pe care am pândit-o, am așteptat-o, am visat-o, am stat cu inima strânsă numai gândindu-mă la ea. Legea prin care Buila a fost declarată Parc Național a fost pentru mine începutul unui nou capitol în viața mea. Pentru cei care nu mai știți, sau nu erați în Asociație atunci, este vorba de HG 2151 dată în ultima zi de noiembrie a lui 2004.
Când vine vorba de Asociație îmi este imposibil să găsesc o singură amintire. Toate s-au legat frumos de-a lungul anilor, fiecare acțiune, fiecare proiect, dar mai ales fiecare om în parte, așa că o sa înșir așa cum îmi vin în minte amintirile: entuziasmul ce se citea in ochii lui Florin când am mers în Club A și mi-a povestit pentru prima dată ideea lui de a încerca sa protejeze un colț de natură pe care poate peste zeci de ani, în goana noastră nebună după resurse, o să îl distrugem; îmi vine sa râd când mă gândesc că am rămas blocată într-o cameră de cămin cu Mirela în timp ce ne gândeam noi cu ce nume să botezăm poteca din proiectul de ecoturism și băteam în ușă ca disperatele să ne audă cineva (mai ales că eu făceam pe mine); îmi amintesc fețele fericite ale voastre când la o întâlnire în sediul de la BSC ați primit tricourile Kogayon; fericirea pe care am simțit-o când am auzit vocea salvatoare a lui Florin după ce ne rătăcisem pe un traseu in Buila intr-o noapte de primăvară acum vreo 6 ani, neavând
nici frontale și nici cort la noi; entuziasmul copiilor de la tabăra Ranger Junior când le povesteam de flori, de copaci și de munte; încântarea tuturor când am reușit sa oprim legea vânătorii și muuuuuulte, muuuuulte alte amitiri... Dar mai ales îmi amintesc că de-abia așteptam serile de joi să vă văd pe toți la Argentin. Mă uitam la voi și vedeam că suntem exact ca în cântecelul lui Pittiș, care îmi curgea prin minte non-stop când ne întâlneam...”O camera micuță, dar de prieteni plină/ ce-aveau și foc în suflet, și-n ochi aveau lumină/Idei musteau în aer, să stai și să tot stai/Și asta a fost totul în acea zi de mai...”
Un gând frumos de viitor legat de asociație și/sau parc
Unul singur doar?
La mulți ani, Kogayon! Că doar serbezi luna asta 7 ani de la naștere. În ceea ce privește viitorul, eu întotdeauna am visat cam mult... Mi-am imaginat că încetul cu încetul o să avem sediul nostru undeva vizavi de Argentin (ca să îmbinam frumosul cu plăcutul), că o să forfotească de oameni, că dacă o să ne punem ambiția o să putem să convingem pe mulți să dea legi mai bune pentru mediu (din punctul meu de vedere, lucrând de atâția ani cu legislația de mediu, mi-am dat seama că sunt atâtea scăpări și portițe si inepții în legi de îți vine să îți iei lumea în cap și să emigrezi), că o să molipsim  cu entuziasmul nostru și pe cei mai sceptici care o să realizeze că SE POATE! Aș fi vrut ca cei care și-o doresc să poată să pună umărul la modul cel mai serios la treabă, să se angajeze la Kogayon și să lucreze pentru protejarea mediului.
Nu știu exact unde o să ne ducă viitorul, dar știu sigur că o sa facem proiecte frumoase și de-acum înainte!
Eu presimt că va fi un an excelent, așa că vă urez tuturor în primul rând să fiți sănătoși și optimiști!
Raluca