Mirela Dardac

Nu stiu daca e bina sa incep eu, dar pentru ca nu am fost nici la tombola, nici la revelion si probabil nici la intalnirile de acum in colo, o sa-mi scuzati probabil, intaietatea mai ales ca-mi doresc cu disperare insigna :)

Cea mai frumoasa amintire a mea, este legata tot de un revelion. Primul revelion, primii kogayoni, inca studenti (cred ca dintre cei de atunci numai Nicoleta si Florin au ramas activi), cabana Cheia. Multe bagaje, pentru ca stiam ca ne duce masina pana la cabana. Ca de obicei drumul infundat. asa ca dintre cei din prima tura, din care faceam parte si eu si Nico, ne decidem sa ne intoarcem la tunel sa mai luam din bagaje. Plecam vreo 7, culmea, fete toate, ajungem, luam bagaje, se intuneca, noi fara frontale, apa, epuizate dupa primul drum care dupa spusele lui Florin ar fi trebuit sa fie scurt :), (a, doua serpentine, Mirelo si apoi coborati, ajungeti in juma de ora). Norocul nostru ca din spate veneau 2 salvamotisti (care se tineau de curu’ nostru ca doar eram numai fete). Acum unii dintre voi il cunosteti pe Mario care mai vine si mai ciocneste cu noi berea in Argentin (e cel cu un par rebel de roacker ratacit), iar celalalt Andi (a fost la primul revelion de la Valeanu). Salvamontisti cu 2 frontale foarte chioare. Nicoleta era in fata pentru ca avea geaca albastra si toti o vedeam, Mario in spate iar Andi alerga intre mijloc si Nico. Ceilalti ajunsesera la cabana, dar singurii care s-au intors dupa noi au fost Florin si Costin. Pentru multi, ca si la Valeanu a fost un drum greu. Pentru mine, atunci ca si acum (cand ma gandesc) au fost drumuri care ma duceau undeva, in locuri pe care le iubeam, alaturi de oameni frumosi si buni.
Au fost drumuri grele dar o data ajunsa am avut satisfactia ca traiesc si ca-mi iubesc viata atat de mult incat mi-ar fi greu sa-mi exprim recunostinta in cuvinte.
In plus kogayonul mi-a aratat ca exista oameni pe care merita sa-i iubesti. Dintre prietenii mei foarte buni, 2 sunt kogayoni, cu toti ceilalti din pacate nu am avut timp sa ne apropiem, drumurile pe care mergem sunt diferite si popasurile indepartate.
La punctul doi, imi doresc ce-ti doresti si tu Florine... Glumesc, incercam sa ma scot. Imi doresc sa fiu o bunicuta pensionara, retrasa in Costesti dar foarte activa in asociatie. Imi doresc sa avem cui preda stafeta, desi dupa atata timp, inca noi, ai batrani caram sita si alte alea. Nu ne-am luat si noi un magar macar :)

Ma opresc aici ca sa nu ma fac de ras cu aberatiile ce ar putea urma...

Va urez un an nou bestial, mult noroc, intelepciune si putere de munca.
Si sa aveti drum bun, oriunde ati merge.

Cu mult drag,
Mirela