Ioana Stan

Iooi, sa ma iertati ca am intarziat asa, da am si eu o scrisorica pentru Mos Buila, sper sa ma ierte mosu' ca l-am neglijat, da nu am uitat de el.
Draga Mos Buila,
Eu sunt o KogaYoana tanara care iubeste Buila din prima clipa in care a vazut-o. Eram o boboaca naiva la Geologie, in prima practica din anul I, iar o profesoara deosebita, Iuliana, ne-a dus pe mine si pe colegii mei, sa ne arate trovantii si Arnota. Era o zi ploiasa si morocanoasa, iar Buila am vazut-o pentru prima oara din departare, invaluia in nori. Nu imi inchipuiam atunci cat de apropiati o sa ajungem sa fim, muntele asta si cu mine.
Apropierea s-a produs odata cu ultima tabara de voluntariat pentru constructia refugiului Curmatura si inaugurarea acestuia. Am inteles atunci ce inseamna un grup unit si devotat si cat de multe pot realiza niste oameni cu sufletele deschise. Pe vant si ploaie si ceata si frig, niste frunicute harnice urcau o panta abrupta sa construiaca ceva – spiritual, la fel de mult cat si fizic. Odata cu constructia Curmaturii s-au mai pus cateva scandurele si la frumoasa structura a grupului nostru, si fiecare persoana prezenta la inaugurarea din acea seara s-a apropiat de grup si s-a integrat in grup ceva mai mult ca inainte. Prietenii Builei au venit cu mic cu mare si s-au veselit impreuna, cu catece si bauturi ‘alese’ sa sarbatoreasca impreuna dragostea lor pentru muntele acesta care ii leaga. Pentru mine a insemnat foarte mult ca am contribuit cu o scandurica la constructia refugiului si ca am participat la aceasta sarbatoare, iar acest lucru m-a facut sa simt ca sunt si eu o mica particica a Kogayonului.
Amintirile frumoase cu Buila si cu Kogayonul s-au tinut apoi sir, si fumoase amintiri noi se creaza zi dupa zi.
Multumesc Mos Buila pentru amintirile acestea.
Prietena ta Ioana