Eugen Manea

Inainte de mailul lui Drinca ma gandeam la prima mea amintire cu Buila... si de care nu-mi aduceam aminte cu exactitate...
Acu, intr-adevar, ALA a fost momentul cand am vazut pentru prima data Buila... in octombrie 2001, intr-o zi nefericita in care NEorientarea a fost ridicata la rang de arta. Si dintre toti, Focsa a fost singurul care a avut curajul sa-si asume infama datorie sa ne plimbe o zi intreaga fara nicio tinta, fara nicio logica, fara niciun rezultat! Nervii erau intinsi la maxim. Care avea dinti, scrasnea din ei! Pateurile rasunau sinistru si amenintator din rucsacuri! Ce mai, tensiunea se simtea in atmosfera rece si mucoasa...
Poate parea un deja-vu, dar majoritatea povestirilor/amintirilor mele (si nu numai) despre munte il includ pe Focsa, vasnic autoproclamata calauza catre necunoscut. Si va garantez: de fiecare data a fost ceva necunoscut!
Iar noaptea petrecuta in iesle e una dintre cele mai frumoase amintiri de pe munte.
In concluzie, pot spune ca prima intalnire cu Buila a fost un accident. Mai tarziu, "accidentul" s-a dovedit a fi fericit.

La multi ani, un an excelent si sa ne vedem cat mai des!

Eugen