Abonare la newsletter

* indicates required

Bogdan Dimofte

Tolba mea de amintiri e si ea doldora, dar majoritatea sunt imagini sau trairi subiective care nu pot fi povestite. Daca le-as scrie, s-ar aplatiza intr-atat, ca nici mie, traitorului, nu mi s-ar mai parea demne de tinut minte si cred ca le-as uita a doua zi. Asa ca va voi povesti un episod vesel, de sarbatori.
Se facea ca e sfarsit de decembrie (2009) la Vaideeni. Eram vreo 15-20 de kogayoni cu misiunea de a ajunge la Balota si de a ne uni acolo cu restul trupei.
Florin aranjase cu padurarul de acolo sa ne duca o bucata de drum cu un Aro cu remorca. Am inghesuit bagajele, apoi, si noi peste ele - baietii stivuiti afara in remorca (cam ca porcii CAP-ului), fetele inauntru cu umeri, nasuri, caciuli lipite de geam (Aro-ul ajunsese ca duba politiei cand se-ntoarce de pe centura).
Frig tare afara, mai ales ca Aro-ul depasea uneori 20km/h. Noroc (cred eu) ca aveam la indemana in rucsac o tuica de Comarnic. Nu stiu daca si cat de repede creste global temperatura, dar pe suprafata de 10 mp a remorcii, 1 litru de tuica a facut dezghet total.
Am ajuns la capatul drumului cu masina dupa vreo ora de echilibristica, panarama si strigaturi (cred ca ni se infundasera urechile de la tuica, ca vorbeam mult mai tare ca de obicei).
Tuica se inscrisese toata in Kogayon, in proportii diferite in fiecare din noi. Proportia cea mai mare cred ca era in kogayonul Cezar, care zambea cu toata fata, parca ar fi castigat la Euro-Bingo.
In fine, cand ne-am dat jos din remorca, ce sa vezi, ajunsesem la super-market! Era (acolo in mijlocul padurii!) plin de mezeluri, carne proaspata, paine, benzina s.a.m.d. Pe alese!
"Ce e ba Florine cu astea?"
"Aaa, pai sunt proviziile care nu s-au mai putut cara de cei care au ajuns inainte"
Noroc tot cu efectul tuicii, ca altfel m-as fi intristat pe loc. Dar asa, mare veselie, "hai, ba, tata, sa caram provizii, ca nu se stie cu zapezile astea daca nu ramanem toata iarna acolo sus!"
Si, direct proportional cu optimismul si tuica din sange, am adaugat fiecare cate ceva prin rucsaci si hei-rup la drum.
Tin minte ca ramasese o sacosa ocolita de toata lumea. Avea vreo 7-8 kg de carne de porc. Nu putea fi carata decat in mana. Mai ramasesem doar vreo 4-5 la impartirea "bagajelor", eram incarcati peste masura, aveam salamuri si benzina atarnand de rucsaci. Aproape cazusem de acord s-o lasam padurii. Cand.: "lasati ba c-o duc eu c-am rucsacul mic si o mana libera haha"... neamu' lui Dardac, mai frate! N-ar lasa machedonii astia nimic in plata Domnului!
Si iata-ne la drum!
Cand s-a implinit juma' de ora de urcat, eram cu Alex Stefan (daca tuica nu-mi joaca feste). "Ma nene, taria asta mi-a facut o gaura in stomac... am ajuns la jumatea drumului, hai sa mancam ceva".
Hai! Ce sa mancam noi? "Pai uite, proviziile astea atarnate de rucsaci, ca sa nu mai desfacem bagajul prin zapada, ca oricum sunt din cele luate la comun. Si mai bine sa stea bine depozitate in burta decat sa atarne de rucsaci".
Intre timp, ajung si singurele persoane din spatele nostru - Nicoleta, tinandu-i de urat Mirelei, Mirela, tinandu-i de urat sacosei cu 7-8 kg de carne de porc. Am facut picnic in toata regula, cu muschiulet, salam, cascaval, masline, ceapa. E extraordinar cat de frumoasa fi uneori o bucata de salam cu paine! Cred ca asta e partea cea mai frumoasa a amintirii, statul pe rucsaci la glume cu gura plina. De acolo, drumul a fost usor si nu mai tin minte nimic!
Doar ca... a doua zi, aud intamplator pe cineva din Costesti, prieten de-ai fratelui Stoican - "Pai era un cascaval, o sunca Aldis, un salam, niste masline". Sa vezi chestie, mancasem mancarea omului!
L-am indrumat catre ramasitele proviziilor lui, i-am explicat cum noi crezusem ca erau din proviziile comune si l-am poftit sa ia cu incredere atat din proviziile noastre cat si ale lui. A fost prea politicos si n-a luat decat din ale lui :)
Am mancat multe bunatati de revelion 2010, dar cel mai bun a fost salamul ala cu cascaval din mijlocul drumului. Omul (cred ca) ne-a iertat greseala... s-apoi si companiile de transport trebuie sa traiasca cu ceva, nu?
Daca nu credeti, puteti sa va alaturati boicotului Petrom si OMV, incepand de pe 17 ianuarie!

Fiecare angajat poate decide dacă 2% din impozitul datorat statului din salarii sau din venituri extrasalariale poate fi lăsat statului sau poate fi direcționat către o organizație nonprofit.

afla mai multe

November 21, 2014
Sustine realizarea Centrului de vizitare Oltenai de sub Munte

Centrul de vizitare Oltenia de sub Munte va fi un pol al dezvoltării durabile al regiunii, cu beneficii majore de mediu, economice și sociale pentru comunitățile locale, fiind legătura dintre vizitatori, parcul național și comunitățile locale. Ne poti ajuta si tu promovandu-ne proiectul, ajutandu-ne sa gasim noi donatori si sustinatori si/sau donand pentru proiect in cadrul Campionatului de Bine.

Vezi toate noutatile